die (Un)Ordnung

Sunt în plin început de semestru. “Ei, şi ce?” ar zice unii, “e o ocazie bună să ieşi la distracţie, mai e până vine sesiunea.” Da, poate aşa este, dar petrecăreaţa din mine şi-a luat de mult vacanţă. În schimb, ce-a(m) mai rămas stă acum şi se uită în jurul ei. Analizez fiecare părticică a spaţiului dintre cei patru pereţi albi şi reci ai camerei, nu-mi scapă nimic: laptopul pe care nu-l las o clipă să-şi tragă sufletul, biroul cu picioare strămbe, cana plină cu ceai verde, fierbinte, telefoanele care stau aliniate unul lângă celălalt ca doi îndrăgostiţi timizi, hainele purtate azi aruncate fără milă pe pat… şi, bineînţeles, noptiera gemândă de cărţi şi materiale de curs.

Pot să spun că am o adevărată junglă de hârtie populată cu diferite specii de texte, fonturi, texturi şi culori. Dar aici nu locuiesc animale, ci idei. Multe idei. Şi definiţii. Şi exemple. Şi excepţii de la reguli. Poveşti cu final tragic, poveşti cu final fericit, poveşti fără final, ne-poveşti. Ficţiune, biografii, autoeducare. Limbi amestecate. Două ziare – le-am luat pentru că îmi dădeau cadou alte ecosisteme din celuloză şi pigmenţi. Cert e că în toată dezordinea asta se găseşte ordinea pe care o caută omenirea de secole. Este o dezordine ordonată, scrisă de oameni pentru oameni… pentru cei ce au ochi să vadă, urechi să audă şi suflete să simtă.

DA! Simte puterea Gramaticii Generative! Lasă-te cucerit de literatura Victoriană şi de cea Modernistă! Înghite pe nerăsuflate gramatica perversă a limbii Germane!

Răspund chemării sălbăticiei. Gata cu oraşul, gata cu tehnologia… sunt doar eu şi biotopurile de idei. E fascinant cum lucruri atât de abstracte îşi au locul în obiecte cât se poate de palpabile.

La mijloc pufoase, pe margini tăioase.

Nu-mi mai trebuie muzică atât timp cât aud ritmul silabelor. Sunetul unei foi întoarse e cea mai bună muzică ascultată în surdină: nu deranjează şi nu întrerupe decât atât cât trebuie. Este unda care îmi gădilă uşor urechile aducându-mi aminte că sunt cea mai banală vieţuitoare a junglei. Da, sunt banală pentru că sunt vie, deci trecătoare. Eu voi fi curând fertilizator pentru următoarea generaţie de celuloză care va fi împroşcată cu pigment şi va trăi timp de secole. Şi după ce acea celuloză albă va îngălbeni şi va putrezi, ideile îşi vor lua zborul spre o nouă casă, vor forma o nouă junglă în camera albă şi rece a unei alte fiinţe vii şi banale.

Ewigkeit.

Dar până atunci e cazul să fac ordine în dezordine. Trebuie să închid fereastra pentru că se face frig iar zgomotul de pe bulevard mă perturbă, şi trebuie să deschid uşa ca să îmi aduc aminte constant pe unde se iese şi dincolo de ce există o altă junglă, mult mai crudă, mai sălbatică, dar din care nu pot scăpa oricât m-aş ascunde în ecosisteme de hârtie.

Dar, înainte de asta, îmi verific mail-ul şi mai sorb o înghiţitură de ceai.

Advertisements