Alice in Shutter (Is)Land

When asked about their most precious belonging, most people mention their health. It’s nice, and normal; but I am anything else BUT normal because recently all I did was ignoring my health in order to go see not one but two movies in less than a 7 days period of time. And for that I won’t mind if any one of you would call me insane or¬†a masochist. ūüôā Yes, I’m giulty¬†of neglecting my physical state and for that I am now paying. All day long I cough and sneeze my lungs out, my throat hurts like I’ve been swallowing needles and I feel like I have onions instead of eyeballs. *sniff*

What’s worth ignoring my hell-of-a-cold symptoms? Why, “Alice in Wonderland” and “Shutter Island” of course! Two wonderful movies directed by two brilliant directors. First belongs to Tim Burton, who we all movie freaks know that has a taste for freaks and creeps and wonderlands which are impossible not to love even though, at first sight, they look kinda’ grotesque and out of place. But I don’t mind… ūüėÄ Even though “Alice in Wonderland” is not a kid’s fantasy movie anymore (although there were idiotic mothers who brought their noisy illiterate¬†offsprings to see it), it’s worth watching, not only for the effects (3D!) but for the characters who look more¬†wonderful in their madness than ever before. Not to mention that Mr. Burton casted again Johnny Depp (the Mad Hatter) *fangirl scream* and Helena Bohnam Cartear (the Red Queen)¬†as leading characters. I also like how Anne Hathaway played the role of the airheaded White Queen, whose way of behaving and (especially) walking¬†actually reminded me of a girl¬†back in¬†highschool (if “divine” rings a bell to any of my friends reading this). In order not to spoil the fun, I’ll only mention the fact that the ending made me laugh like crazy. The Mad Hatter OWNS the end of the battle scene; he does a kind of silly dance that made the colleague sitting¬†next to me applaud, even though he realised he looked as sillier¬†as the Hatter after 4 or 5 claps (the other of us just went “woohooo! go Hatter!” but you didn’t see me mention any of this here, it’s just an illusion to make the post bigger).

Let’s move to “Shutter Island” (hmm, this sounds kinda’ weird). A thriller this time, set somewhere in the ’50s. Leonardo DiCaprio (I’m sure Titanic-weeping fangirls missed him) plays the role of a federal marshall who comes to a creepy island to investigate the dissappearence of a woman from the mental institution where she was locked in as a psychotic killer. As the story goes by, it seems that the doctors there know more than they say and, also, Teddy¬†(DiCaprio) gets mad¬†as he investigates more and more… no, actually he’s mad and the doctors are trying to treat him… no, he’s sane, but the doctors are playing with his mind in order to make another experiment… no, “the law of 4/ who is 67?”… ok, Mr. Scorsese, you win! Yeah, I made it look like a movie with a confusing storyline put there just because the one who wrote it wasn’t sure how to make it more interesting so he made it abiguous. But it’s not. The truth is that the film puts your brain to work, every scene gives you clues and pieces of the whole puzzle and you can play with them in any way you like. And that is why I enjoyed it.

That’s it for now. I’m going back to my pills and cough syroup and I hope that, by the¬†end of the day,¬†I can properly use my voice for at least 2 minutes without¬†coughing myself dead.¬†And I hope that this will pass ASAP because I really need to practice my German pronounciation which, as¬†I¬†recenlty¬†noticed by myself, sounds awful.

And here’s the song of the day:

Tschuss!

I may be sloppy, but I hate being slothy

O spun scurt si la obiect: m-am saturat de lene! Si o spun din tot sufletul. M-am saturat sa vad in jurul meu persoane carora nu le pasa de ce se intampla in afara peretilor casei, sa vad cum toata ziua stau si asteapta sa treaca timpul si lumea pe langa ei, fara sa ridice un deget. Nu inteleg cum poti sa traiesti purtand permanent “ochelari de cal”. Pur si simplu nu pot! Sa stai toata ziua prinzand radacini in coltul tau, visand la lumea ta si la prietenii tai imaginari; cum poti? Cum poate sa nu iti pese, sa-ti fie prea lene sa dai perdeaua la o parte ca sa ai idee daca e zi sau noapte, ploua sau e soare, e iarna sau vara?

Poate judec cam subiectiv, avand in vedere sa sunt genul de persoana care nu poate sa stea 10 minute intr-un loc, dar tot mi se pare ridicol sa nu fii in stare sa faci altceva decat sa stai nemiscat in cutiuta ta cu “minuni” in timp ce restul lumii merge mai departe. Si nu numai ca stai inchis, dar nici nu-ti pasa. Esti prins in propria-ti dimensiune si te misti in slow-motion din simplul motiv ca iti este prea lene sa pui mai repede piciorul in fata, iar impresia ta e ca daca cei din jur nu fac nimic pentru tine, tu de ce ai face ceva pentru ei? De fapt, tu nu faci nimic nici pentru tine! Astepti sa vina de la altii, poate le e lor mila de tine si vor sa te ia sub aripa lor protectoare. Atunci nu o sa-ti mai faci griji in caz ca ai nevoie de ceva iar gravitatia e prea puternica pentru tine ca sa o invingi.

Da, recunosc, si mie imi plac lucrurile simple. Dar prea mult simplu e plictisitor. Avem un creier, de ce sa-l lasam sa doarma? Avem un corp, de ce sa-l lasam sa putrezeasca pe interior doar ca sa ne satisfacem simturile? Avem un suflet, de ce sa-l pierdem in singuratate, sa ne transformam in zombi?

Mergi pe principiul ca daca arati ca¬†nu iti pasa ceilalti nu se vor obosi sa-ti invadeze spatiul vital. Si ai dreptate, e o solutie ideala. Nu deranjezi, nu esti deranjat; “lasa-ma sa te las” ii zice rom√Ęnul. Dar izolarea asta nu te transforma in ceva fabulos si interesant. Dimpotriva, nu ajungi decat un parazit, un consumator de aer, apa, timp si alte resurse terestre. Faci umbra Pamantului, desi nici macar nu iesi afara. Pentru ca iti e lene.

Astepti sa fii rugat de altii. Astepti sa primesti pentru ca ai impresia ca meriti. Astepti sa vina altii la tine si sa-ti rezolve treburile. Vrei ca cei din jurul tau sa stie ce gandesti ca sa nu te mai obosesti tu sa deschizi gura, sa ridici un deget sau sa dai din cap. Iti este lene sa gandesti. Iti este lene sa ii vezi pe cei din jurul tau. Iti este lene sa existi!

Fara oameni ca tine lumea ar fi mai buna, s-ar implica mai mult si nu ar fi atat de egoista si de delasatoare. Nu avem decat sa asteptam ca genul asta de persoane sa se descompuna de vii; le-am folosi pe post de fertilizator organic si poate doar asa ar reusi si ei sa aiba un rost in umila lor existenta.

Smell of spring

Da, miroase a primavara de ceva timp, iar de azi presimt cum se instaleaza in mod oficial. In sfarsit mai multa caldura, mai putine haine de carat pe mine, mai putine balti cu noroi (exceptand zilele ploioase), fara zapada¬†sau posibile membre scrantite/rupte. Uiiiii! ūüėÄ Nu stiu de ce, dar primavara este anotimpul in care starile proaste si depresia ar trebui interzise.

…si totusi exista! De ce? Probabil pentru ca anumite persoane au fost “pacalite” sa mearga la blockbuster-ul (NOT!) “Valentine’s Day”. Un film in care joaca un camion de actori de toate genurile, amestecati bine si trantiti intr-o poveste fara subiect, fara o desfasurare concreta a actiunii, fara pic de umor de calitate si care nu-ti schimba cu nimic ziua in afara de faptul ca iti iroseste cca. 2 ore din viata. Daca ai insomnii (sau iti plac povestile zaharoase de dragoste)¬†uita de seria Spiderman sau de flaconul de pastile, uita-te la Valentine’s Day. Jur ca nu am cascat in viata mea in halul ala la un film cum am facut-o la asta. Daca dura mai mult – desi oricum mi s-a parut ca a durat vreo 4 ore – mi-ar fi cazut capul in punga cu floricele a colegei de langa mine, si numai de un “tratament” facial cu sare si ulei nu aveam eu chef in momentul ala. Rog baietii sa isi paraseasca prietenele (sau sa le duca la psiholog, daca nu-i lasa inima) in cazul in care respectiva fatuca vrea sa mergeti sa vedeti acest film.

Si daca tot am inceput cu furia de primavara, sa inchei cu o alta suparare: Bucuresti, oh Bucuresti! Le multumesc edililor ca se gandesc la bunastarea poporului, ca ne trantesc un mall glamuros printre tarabele sclipicioase ale negustorilor negriciosi si ca programeaza semafoarele de pietoni astfel incat sa oblige populatia sa mai faca putin sport, eventual un “50m-obstacole” de pe un trotuar pe celalalt! Sunt atat de¬†mandra de tarisoara mea si de conducatorii ei incat¬†ma face sa-mi sterg o lacrima din coltul ochiului… Ah, nu. Era doar o geana cazuta. Trist.¬†

Dar ce mai conteaza? A venit primavara, incepe sa apara ce-a mai ramas din vegetatia urbana care ne tine cat de cat in viata, vanzatorii ambulanti de la gura de metrou au schimbat marfurile din colanti si papuci cu Mosi Craciuni in martisoare, dresuri si sepci “naic”, iar noi nu avem de facut altceva decat sa o luam la pas prin orasel sau prin parc si sa admiram lumea din jur, oricat de urata ni s-ar parea. ^_^

Pana data viitoare va ofer un martisor muzical de sezon:

Tschuss!